Exista o minciuna sfruntata pe care agentiile de turism o vand celor care cauta soarele in sudul Albaniei. Se spune ca Llogara este doar un obstacol, o bucata de asfalt sinuoasa care trebuie depasita cat mai repede pentru a ajunge la sezlongurile din Saranda sau in cafenelele din Tirana. Aceasta este prima mare eroare a calatorului grabit. Llogara nu este o simpla trecatoare; este o ruptura in tesatura realitatii, un loc unde muntii Ceraunieni decid brusc sa se arunce in Marea Ionica, fara nicio masura de siguranta.
Mitul drumului periculos
Multi turisti care vin dinspre Varna sau Burgas, obisnuiti cu drumurile de coasta mai domoale ale Bulgariei, privesc pasul Llogara cu o frica aproape religioasa. Se vorbeste despre curbe in ac de par care iti taie respiratia si despre prapastii care iti soptesc numele. Realitatea este mult mai cruda si, in acelasi timp, mai frumoasa. Drumul nu este periculos pentru ca ar fi prost intretinut, ci pentru ca te forteaza sa te confrunti cu propria nesemnificatie. In timp ce conduci spre inaltimi, lasand in spate Arad sau agitatia urbana din alte parti ale Balcanilor, asfaltul devine un altar al vertijului.
“State of Albania! let me bend my eyes On thee, thou rugged nurse of savage men!” – Lord Byron
Llogara deconstructia mitului incepe la baza muntelui, unde padurile de pini incep sa se rareasca si aerul devine rece si taios, chiar si in iulie. Nu este o experienta energica de tip statiune montana, cum ai gasi in Borovets sau Brezovica. Este o izolare absoluta, intr-o liniste intrerupta doar de suieratul vantului printre crengile contorsionate de intemperii.
Marturia de la cota 1027
L-am cunoscut pe Artan in varful pasului, intr-o zi in care ceata se juca de-a v-ati ascunselea cu marea. Statea langa o taraba improvizata, vanzand miere de pin si ceai de munte (Mali). Nu avea privirea unui vanzator, ci a unui paznic al pragului. Mi-a spus ca muntele nu accepta pe oricine. Mi-a aratat spre prapastia imensa de sub noi: acolo, unde marea parea o foaie de metal albastru, Artan a vazut generatii de calatori transformati de frica sau de admiratie. Mi-a intins un pahar cu iaurt de capra stropit cu miere neagra, groasa ca pacura. ‘In Llogara, daca nu simti frica, inseamna ca nu ai inteles unde esti’, mi-a soptit el in timp ce norii ne inghiteau picioarele. Aceasta intelepciune locala este esentiala pentru a intelege aceste destinatii turistice in balcani albania bulgaria muntenegru si mai mult de atat.
Micro-Zoom: Mirosul de pin si sare la 1000 de metri
Daca te opresti la borna kilometrica ce marcheaza inceputul coborarii spre Palasa, trebuie sa inchizi ochii. Timp de zece minute, uita de destinatie. Exista un punct specific unde curentii de aer cald de pe Marea Ionica se lovesc de frontul rece al muntelui. Aici se naste un miros care nu poate fi replicat: o combinatie de rasina de pin arsa de soare, iod marin si praf calcaros. Este un miros greu, aproape solid, care iti umple plamanii si iti aminteste ca esti viu. Aceasta experienta senzoriala este motivul pentru care acest loc ramane unic, spre deosebire de peisajele mai predictibile din Makarska sau Trebinje. Aici, muntele nu te primeste cu bratele deschise; el te tolereaza. Asfaltul se incinge sub soarele neiertator, iar umbrele norilor alearga pe suprafata marii mii de metri mai jos. Este un spectacol al proportiilor distorsionate. Un vultur plezneste din aripi deasupra ta si, pentru o clipa, realizezi ca el este singurul care apartine acestui loc. Noi, calatorii, suntem doar niste intrusi temporari cu telefoane mobile, incercand sa capturam infinitul intr-un format 16:9.
“In Albania, drumul nu este niciodata doar un drum; este o poveste pe care muntele o spune marii.” – Ismail Kadare
Cand cobori spre coasta, lasand in urma linistea rece a inaltimilor pentru caldura umeda a rivierei, simti o pierdere. Llogara te schimba. Nu mai esti acelasi turist care a plecat din Smederevo sau din alte orase plate. Ai vazut prapastia si ai supravietuit ei. Aceasta transformare face parte din orice ghid complet pentru vizitarea tarilor balcanice care se respecta. Nu veni aici daca vrei confort standardizat. Nu veni aici daca vrei sa fii rasfatat. Llogara este pentru cei care vor sa simta greutatea lumii pe umerii lor, in timp ce privesc cel mai frumos albastru din lume. Este un loc al contrastelor brutale, unde muntele ramane rege, indiferent de cate hoteluri se vor construi la baza lui. Cine nu ar trebui sa viziteze acest loc? Cei care cauta perfectiunea artificiala. Llogara este imperfecta, cruda si absolut magnifica in indiferenta ei fata de dorintele noastre umane.